toamnă

A plouat mult zilele astea, m-am trezit brusc într-o toamnă rece după săptămâni întregi de căldură mare. Sper să nu mai plouă, aş vrea o toamnă caldă, cu mult soare, cu frunze oranj desprinzându-se din copaci, acoperind aleile vreunui parc central. Etc., etc.
În altă ordine de idei, mi-am schimbat părerea despre cartea lui Cărtărescu, înclin să cred că este o carte bună, chiar minunată, ca toate cărţile lui, de fapt.
Între timp am mai citit ceva subţire de Nietzsche. Stendhal mă plictiseşte, am mai răsfoit Vechiul Testament, o carte bună, te ajută sa te concentrezi. Şi (să nu uit) azi mi-am cumpărat o geantă de umăr foarte frumoasă.

orbitor

Îmi pare rău pentru Orbitorul lui Cărtărescu, dar, după părerea mea, nu se ridică la nivelul aşteptărilor. Mi-a plăcut doar capitolul de început (de efect, ce-i drept), restul sunt pur şi simplu aberaţii. Dar probabil că literatura română avea nevoie de un astfel de roman supervast şi, mai ales, finalizat.
"Era ca-n zilele lui Noe: toţi beau, mâncau, se-nsurau şi se măritau, cum făcuseră din vremurile lui Nimrod, vestitul vânător, şi cum aveau să facă şi copiii lor, sperau ei, şi copiii copiilor lor, secole şi milenii de-atunci încolo. [...]
Fuseseră cutremure şi molime pe alocuri, dar oamenii, care ştiau citi faţa cerului şi puteau spune, dacă vedeau un nor la apus: "mâine are să plouă", erau orbi la aceste semne. Mâncau mai departe, beau, cumpărau, vindeau, plantau, construiau, cum o făcuseră şi-n vremuri de război, şi-n vremuri de ciumă. Îşi cumpărau aparate de fotografiat şi biciclete, mergeau la cinematograf, vorbeau la telefon, se uitau la televizor, scriau cărţi care-aveau să fie citite şi peste zece miliarde de ani, trăgeau în piept mireasma cafelei de dimineaţă, citeau ştirile-n ziare..."
E un fragment ce-mi aminteşte de vechiul Cărtărescu, metafizic şi muzical, oricum mai direct decât noul Cărtărescu care, pe mine cel puţin, mă minte pe fiecare pagină.

Cică nu e recomandabil să mergi cu ăştia la serviciu.

Margareta Pâslaru, minunată. Nu-i ştiu povestea dar bănuiesc că-i tristă.

The Great Dictator

Bist du bei mir, J. S. Bach, BWV 508

asigurari

Azi, la asigurari, o femeie de care m-as fi putut indragosti. Cred ca avea vreo treizeci si patru de ani, extrem de politicoasa, complet aeriana & pusa pe glume (!). Genul acela de glume simpatice, fara insinuari jenante. Se pare ca sunt criterii esentiale pentru angajare in domeniu. Am mai intalnit profilul.

Am stat acolo aproximativ o ora, mai mult decat la inscrierea pentru masterul de la Litere. Dar nu m-am suparat. Daca omul e inteligent si amabil poate sa greseasca si de o mie de ori, nu ma deranjeaza. Stiu ca o persoana mai complicata e mult mai predispusa la greseli minore decat media, dar si mult mai interesanta. Asa ca ce mai conteaza greselile? Important e sa remarci si sa admiri.



Uite-asa intelegi ca fericirea tine de kestii marunte, in general trecute cu vederea.

A aparut Orbitor, Aripa dreapta de Mircea Cartarescu. Mi s-a parut ca n-o sa mai apara niciodata. Uite ca n-a fost asa. Deci sa luam librariile cu asalt.